Sonic Pi este un instrument in aceeasi masura in care este si un mediu de programare. Combinatiile de taste pot face interpretarea folosind Sonic Pi mai eficienta si mai naturala, mai ales cand canti live in fata unei audiente.
Sonic Pi poate fi controlat aproape complet folosind tastatura. Pe masura ce devii mai familiar cu interpretarea folosind Sonic Pi, probabil vei incepe sa folosesti din ce in ce mai mult combinatiile de taste. Eu personal tastez fara sa privesc tastatura (iti recomand sa incerci si tu sa inveti) si ma simt frustrat cand trebuie sa intind mana dupa mouse, deoarece ma incetineste. Ca urmare, eu folosesc aceste combinatii de taste in mod regulat!
Ca urmare, daca inveti combinatiile de taste, vei invata sa folosesti eficient tastatura si vei programa live ca un profesionist cat de curand.
Totusi, nu incerca sa le inveti pe toate odata, incearca doar sa le memorezi pe cele pe care le utilizezi cel mai des si continua sa adaugi si altele pe parcurs.
Imagineaza-ti ca ai invatat sa canti la clarinet. Te-ai astepta ca toate clarinetele sa aiba clape si inele asemanatoare. Daca nu ar avea, ti-ar fi greu sa treci de la un clarinet la altul si ai fi foratat sa folosesti mereu aceeasi marca.
Din pacate, cele trei sisteme de operare cele mai raspandite (Linux, Mac OS X si Windows) vin cu propriile combinatii implicite pentru diferite actiuni cum ar fi pentru copy/paste, etc. Sonic Pi va incerca sa respecte aceste standarde. Totusi, prioritate are coerenta intre platforme in cadrul Sonic Pi, nu respectarea standardelor unei anumite platforme. Asta inseamna ca daca ai invatat combinatiile folosind Sonic Pi pe Raspberry Pi, poti trece la versiunea de Mac sau PC si sa te simti ca acasa.
Notiunea de coerenta acopera si numele folosite pentru combinatiile de taste. In Sonic Pi folosim Control si Meta pentru a ne referi la 2 taste importante care fac parte din aceste combinatii. Pe toate platformele Control este la fel. In schimb, in Linux si Windows Meta este reprezentat de tasta Alt, iar pe Mac de tasta Command. Pentru coerenta vom folosi termenul Meta - tine minte sa il inlocuiesti cu tasta corespunzatoare pe sistemul tau de operare.
Pentru a pastra lucrurile simple si usor de citit, vom folosi abrevierile C- pentru Control plus alta tasta si M- pentru Meta plus alta tasta. De exemplu, daca o combinatie cere sa apesi Meta si r, o vom nota ‘M-r’. - inseamna in acest caz “in acelasi timp cu”.
In continuare sunt cateva dintre combinatiile pe care le consider cele mai utile.
In loc sa iei de fiecare data mouse-ul ca sa apesi pe butonul Run, poti apasa ‘M-r’. La fel, pentru a opri executia codului poti apasa ‘M-s’.
Personal sunt pierdut fara aceste combinatii de taste. De aceea iti recomand cu caldura sa te apleci putin asupra lor. Aceste scurtaturi functioneaza foarte bine si cand inveti sa tastezi fara sa privesti tastatura deoarece folosesc litere obisnuite si nu e nevoie sa-ti misti mana dupa mouse sau dupa tastele sageti.
Poti merge la inceputul liniei cu ‘C-a’, la sfarsit cu ‘C-e’, mai sus cu o linie cu ‘C-p’, mai jos cu o linie cu ‘C-n’, inainte cu un caracter cu ‘C-f’ si inapoi cu un caracter cu ‘C-b’. Poti sterge toate caracterele de la cursor pana la sfarsitul liniei cu ‘C-k’.
Pentru auto-alinierea codului apasa ‘M-m’.
Pentru a activa/dezactiva sistemul de ajutor poti apasa ‘M-i’. O scurtatura mai utila este ‘C-i’ care va cauta cuvantul din spatele cursorului si va afisa documentatia aferenta daca il gaseste. Ajutor instantaneu!
Pentru lista completa arunca o privire la sectiunea 10.2 Tabel de combinatii de taste.